Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Luminita MARCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 283 views
Primele aproximativ treizeci de pagini [ale romanului Luminita, mon amour] te prind in joc exact ca o discutie confesiva in fata unei beri si toti cei care s-au ocupat vreodata cu scrisul stiu ce greu este sa transpui in pagina tiparita autenticitatea unei discutii de acest fel. Gaselnita mail-ului cu care incepe cartea mi se pare foarte reusita si anuntul <> ne pune de la inceput intr-o ecuatie a non-fictionalului care nu poate decit sa ne atraga, daca nu sintem ipocriti. Cele doua pagini care urmeaza, in care personajul povesteste cu amanunte o seara, adica <>, mi se par unele dintre cele mai bune doua pagini pe care le-am citit in literatura romana de azi. Daca s-ar face o antologie a spleen-ului de inceput de secol XXI, aceste rinduri n-ar trebui sa lipseasca. [...] Tot ce urmeaza este povestea, explicatia sau incercarea unei explicatii. Cum se naste o asemenea singuratate? O singuratate pe care o stim atit de bine, care seamana cu singuratatile dintotdeauna, dar care are si niste elemente specifice timpului pe care-l traim, timpului in care frigiderul are sertar pentru fructe si in care personajul scrie un mail conectat la ceva ce ne ofera iluzia <>, timpului in care iluziile casniciei si ale religiei nu prea mai sint posibile, pentru ca au fost, dupa cum se va vedea, incercate si esuate. Greseli personale? Nu doar atit. Pentru ca lumea aceasta din jur are ea insasi, s-ar putea, ceva gresit.
Related products