Suplimentul de cultura

Romanul ar putea fi citit fie asa, contrapunctic, fie ca o inlantuire de eseuri intr-o poveste-cadru. Povestea lui Daniel umanul nu este mult diferita de cea a lui Bruno, din Particule... : daca acolo, insa, sansa finala (a dragostei) e inlaturata de interventia unui accident (cam ca in Platforma, numai ca aici este vorba despre un cancer), in Posibilitatea unei insule Houellebecq devine de-a dreptul sadic in ceea ce priveste analiza batrinetii si a sentimentului iubirii: iubirea intre doua animale umane nu este posibila in absenta atractiei sexuale: atractie care, inevitabil, dispare. Cum, in cazul unei iubiri adevarate? Prin imbatrinirea femeii. Cinic, nu-i asa? Sau adevarat? Am de adaugat aici un lucru putin ciudat pentru parerea generala in legatura cu Houellebecq: nu cunosc scriitor mai dedicat femeii. Nu cunosc scriitor care sa adore femeia, in toate aspectele ei. Luati fiecare personaj masculin din romanele lui Mr. H.: daca apare, in goana inexorabila spre declin, moarte, sinucidere, a personajelor sale masculine, vreun moment senin, vreo pata de culoare, atunci acestea se datoreaza iubirii.