aLtitudini

Primul roman al Antoanetei Zaharia, Garsoniera in centru, este scris in tonul dulcilor si credibilelor confesiuni despre ce a fost odata. Venind din lumea teatrului, dupa ce isi incercase condeiul si in textul dramatic, autoarea pare a flirta cu literatura epica, pe care o curteaza cind de la o galanta distanta, cind indraznet si incomod de intimist. Romanul propune o analiza la microscop a vulnerabilitatii feminine fata de intimplari de tot felul, cautari, iubiri si prietenii, sex si crispari ale trupului. Firul narativ este abandonat in favoarea emotiilor, culpabile pentru avalansa punctelor de suspensie si a expresivitatii starilor. Astfel, aventurile protagonistei, care includ de multe ori retrairi, se desfasoara intr-un prezent alert, ce imbraca teatral vesmintele implacabilului. Biografismul este punctul de pornire al scrierii, conceputa sub forma unui pseudo-jurnal dezordonat, care cuprinde relatari din culisele vietii de actor, dar mai ales decupaje stranii din intimitatea unei femei lansate intr-o cursa pe viata si pe moarte in mij locul unui desert presarat cu neasteptate capcane. Antoaneta Zaharia scrie despre sine fara pudoare si fara falsa pudoare, acest <> fiind, de fapt, singurul personaj al romanului sau.