Idei in Dialog

Ca si tinarul Eliade, Ioan Petru Culianu indraznea sa cunoasca. Avea curajul sa puna intrebari cruciale unor discipline academice care au incetat sa si le mai puna de indata ce au capatat respectabilitate disciplinara. Ceea ce ma fascineaza constant la Culianu este capacitatea de a da raspunsuri culturale extrem de sofisticate unor probleme existentiale vii pentru oricine. Orizontul in care Culianu si-a gindit problematica era, de la inceput, foarte general, nu avea nimic din compartimentarile disciplinare care separa azi in membre distincte corpul unitar al trecutului. El cauta temeiul universalitatii, realitatea. Pentru el, ca si pentru tinarul Eliade, istoria religiilor era modalitatea de a patrunde dincolo de ceea ce este dat si constatat, spre ceva care tine de omul care creeaza faptul de cultura si care nu mai este aparent in rezultatele omului care se multumeste sa o studieze. Mecanismele de producere il interesau pe Culianu. Asa cum a remarcat Sorin Antohi in remarcabilul sau studiu Laboratorul lui Culianu, cadrul in care Ioan Petru Culianu a studiat istoria religiilor era <>; prin tipul de cunoastere a disciplinei pe care o cauta, Culianu voia <> si, mai mult, voia sa modifice felul in care ne-am obisnuit sa privim cunoasterea.