în Dilema Veche, nr. 955

E multă arheologie aici, la propriu și la figurat. Concepută ca un dialog întreținut cu empatie de Mihaela Udrescu, cartea include mai multe șantiere. Este unul care deschide o serie de teme culturale și de civilizație, rom nească în primul r nd, dar nu numai. Există și un șantier politic, pentru că trebuie să înțelegem din nou și din nou că la rom ni predomină o anume promiscuitate politico-culturală care a transgresat regimurile. Intri apoi – inevitabil într-o carte de memorii – în poveștile de familie și de familii, în culisele instituționale și profesionale unde se sleiește ideologia și se decantează caracterele, în anecdotica pilduitoare pentru un întreg spațiu sau ciclu. Dar între toate aceste agitații, sensuri și contrasensuri ale cărții menționate apare din senin, pe la mijlocul ei, un fragment unicat de liniște. Este vorba de pasajul despre serena lagună a Histriei, unde autorul spune că a revenit, din mai p nă în octombrie, an de an aproape, vreme de peste cinci decenii. (…) Ca orice intelectual de după război și p nă astăzi inclusiv, și Petre Alexandrescu s-a confruntat cu dilema plecării. După cum a mărturisit în carte, sub acest aspect i-a călcat pe urme socrului său, Tudor Vianu. Agonia acestei tentații e descrisă amănunțit. La final însă, Histria îl ține în țară pe Petre Alexandrescu, împiedicîndu-l de la o cezură pe care spune că a remarcat-o repetat în lumea rom nească. În contra acestei istorii de rupturi, uitări programate, reluări de la zero, individuale sau colective, Petre Alexandrescu contrapune o continuitate personală prin cultură, care a rezistat nebuniei regimurilor și a oamenilor.