în revista TIMPUL, nr. 16

Dacă ar fi să aleg un singur cuv nt definitoriu pentru acest volum, cu siguranță aș inventa unul care să cuprindă și maturizarea, și refuzul, și salvarea. Ba chiar aș putea discuta de o dinamică a complementarității ce le asigură omniprezența: maturizarea prin refuz gener nd salvarea sălbaticilor copii dingo a căror aventuri ne sunt relatate pe parcursul a celor patru părți. Dar cum anume se realizează ea? Contrar așteptărilor, nu prin reconstrucția fantezistă a unei lumi-enclave în interiorul lumii reale, care deja exista în r ndul burgheziei centrale, ci printr-o atitudine revoltată vis‑a‑vis de toate formele culturale și societale, at t mainstream, c t și underground. O dezicere totală față de istoria în curs de formare. (…) Prin stilul discursiv spontan, plin de mărci ale oralității și ale subiectivității cu care ne-a obișnuit, Vasile Ernu încheagă încă un volum necesar literaturii noastre, at t prin atitudinea „fals naivă” cu care se raportează la acea perioadă, ea lipsind din arealul scriitorilor rom ni, după cum bine punctează Mihai Iovănel în Istoria sa, c t și prin abundența tematică pe care o incorporează cu brio. Conștientă fiind că n-am atins nici jumătate din polii de discuție pe care această carte îi propune, voi încheia afirm nd că de departe Sălbaticii copii dingo, fără măcar a încerca acest lucru, reușește performanța sensibilizării oricărui cititor.