pe cronicilerai.blogspot.com

Jurnalul „rescris” de Cosmin Perța are în vedere ultimii ani din viața lui Nicolae Labiș, mai exact intervalul 15 septembrie 1952, data admiterii poetului la Școala de literatură „Mihai Eminescu” (pe care va ajunge să o denumească cu amară ironie, „școala de oripilatură”) și ziua morții acestuia, 21 decembrie 1956. Deși este un interval de timp relativ scurt, putem observa foarte bine dinamica transformării acestuia din copilul precoce, dar naiv, în t nărul, la fel de precoce, dar incredibil de lucid. Vedem de asemenea și lupta lui at t cu lumea literară, c t și cu sine însuși, dusă în numele credințelor sale legate de politică și poezie. Și nu înt mplător le-am așezat în ordinea aceasta, ci pentru că la Nicolae Labiș va predomina întotdeauna ideea politică sau mai bine spus, idealul politic.(...) Firește, descoperim în această biografie romanțată și alte fațete ale lui Labiș, cum ar fi dragostea sa față de familie, și în special față de sora sa mai mică, Margareta, atașamentul față de locurile natale și față de lumea satului, în general, și nu în ultimul r nd, lupta sa interioară pentru relația cu valorile religioase, acutizată mai cu seamă de aderarea ideologică la valorile marxismului, care presupun printre altele și negarea oricărei forme de evlavie religioasă. Altfel spus, un Labiș complex, adeseori controversat, dar un Labiș c t se poate de viu, de uman, de real. Cosmin Perța reușește din plin să îl readucă în atenție pe acest poet-fenomen, p nă mai ieri amenințat de uitare. După lectura Jurnalului pierdut, am început să citesc poezie de Labiș, deci, față de mine, autorul a c știgat pariul. Sunt convins că și față de alți cititori. În ceea ce mă privește, recomand cu toată încrederea Labiș. Jurnalul pierdut.