- Marius CHIVU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 115 views
De dimensiuni, tonalităţi şi valori documentar-literare diferite, departe de a epuiza demersul experienţei de gen, textele reconstituie, ca un puzzle cu piese mărunte şi gri, viaţa femeilor de atunci cu sacrificiile (mari) şi satisfacţiile (mici) cotidiene. Unele rememorări sunt mai grave, au dramatism şi denotă o anume încr ncenare (Ioana Ocneanu-Thiéry, Doina Ruşti) sau amărăciune bine temperată (Rodica Binder, Sanda Cordoş, Iulia Popovici, Mihaela Ursa), altele sunt texte cumva disimulate, scrise cu autoironie şi cu umor (Adriana Babeţi, Alina Radu), unele sunt fragmente de jurnal (Carmen Bendovski şi Adriana Bittel), scrisori deschise (Nora Iuga), interviuri (Mariana Codruţ), altele, mai analitice, se apropie de reflexivitatea eseului (Simona Sora, Otilia Vieru-Baraboi) sau, dimpotrivă, sunt încărcate de un lirism nostalgic (Cerasela Nistor). (…) Cele 17 autoare se raportează uşor diferit la trecut, iar încărcătura emoţională variază în funcţie de experienţă, personalitate şi chiar talent. Mai apropiate de document sau de literatură, profund personale, dar lăs nd loc şi consideraţiilor sociologizante şi ideologice ori referinţelor livreşti, pendul nd între evocarea unor episoade semnificative sau doar a înt mplărilor mărunte şi a detaliilor cotidiene, toate autoarele vorbesc, în fond, despre acelaşi lucru: chinul de a fi femeie între frustrarea interzicerii intimităţii şi eforturile feminităţii ilicite. Deopotrivă mărturie, radiografie şi exorcizare a trecutului marcat de supravegheri, lipsuri şi umilinţe, Tovarăşe de drum este un omagiu în gri adus femeii, adevărata eroină a epocii de aur.