(…) volumul Sunt oare un călău? e o narațiune care ți se cuibărește în măduva osoasă și dezgroapă de acolo cele mai întunecate frici ale trecutului. Dar să ne oprim nițel asupra istoriei în sine. În prim-plan, pe linia prezentului, apare Margarita Kostenko, o femeie de origine ucraineană, care descoperă în casa părintească, după trecerea în neființă a părinților, o fotografie care îi răstoarnă întreaga viață. Tatăl său, figura paternă care îi umple golurile și îi completează statutul social, apare alături de alți gardieni în imediata apropiere a unei gropi comune de la Treblinka, unul dintre lagărele de concentrare în care moartea a devenit monedă de schimb. (…) Tehnica narativă a jurnalului mi se pare una dintre cele mai potrivite, în cazul romanelor care vin să elucideze evenimente din trecut, precum e Holocaustul. Aceasta permite transpunerea emoțională, empatică a evenimentelor, ceea ce îi dă cititorului posibilitatea de a trăi evenimentele pe viu, simțind dimensiunea abominabilă a acestui episod obscur din istoria Europei. Accentele majore, transpuse în dialoguri care lasă loc de meditație, sunt fixate pe teme precum credința, loialitatea sau resemnarea. (…) Sunt oare un călău? e o carte umană, dificilă, inconfortabilă, dureroasă, viscerală, dar care riscă să fie neînțeleasă într-o epocă a desensibilizării.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.