în revista Apostrof, nr. 6/2022

Recentul roman al lui Petru Cimpoeşu Scrisori către Taisia (Editura Polirom, 2021) surprinde de la început inadecvarea protagonistului la propria biografie, copilăria acestuia fiind „ceva alcătuit din reziduuri sufleteşti“, cu emoţii mai mult sau mai puţin ilicite (prima trăire a erosului „a fost a altora“), ce stau sub semnul impactului figurii paterne. (…) Adrian Doltu, personajul central al romanului, îşi analizează meandrele propriei existenţe, episoadele din perioada totalitarismului, dar şi momentele din epoca de tranziţie postdecembristă, prin intermediul celor douăzeci şi una de scrisori pe care i le trimite fostei sale iubite, scrisori ce sunt tot at tea plonjări în trecutul său problematic, prin care îşi supune unui examen sever propriile laşităţi şi compromisuri, constat nd că frica de a trăi intens propriile opţiuni l-a privat de şansa unui destin activ, livr ndu-l unei captivităţi ineluctabile. În centrul naraţiunii romaneşti se regăsesc tocmai aceste scrisori către Taisia, monolog interior al unei iubiri himerice, căci Taisia este purtătoarea unei voci halucinante a iubirii venite dintr-un trecut dilematic. Reflecţiile eroului, cu subtext polemic, pun în joc teme obsedante ale omului contemporan: predestinarea, rolul deciziilor şi al opţiunilor proprii, instinctul de supravieţuire, restituirea prin sacrificiu a identităţii etc. Simbolice sunt visele eroului, de pildă visul ce restituie relieful existenţial al tatălui său, un vis revelatoriu, ce are conformaţia realului, situ ndu-se la graniţa dintre cotidian şi imaginar oniric. (…) Ficţiunea şi metaficţiunea sunt vasele comunicante ale naraţiunilor lui Petru Cimpoeşu, într-o revelatoare scenografie a unui carnavalesc epic, întreţinută metodic, tablou al unei apocalipse vesele şi triste, cu strategii intertextuale ce relativizează registrele epicului într-un fel de tragicomedie în care personajele meditează asupra propriei condiţii paradoxale şi aleatorii.