- Steluța JALIA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 138 views
Departe de a fi un simplu roman sentimental, Capitularea reprezintă o mică bijuterie literară construită, aproape în întregime, ca o reflecție asupra cuplului romantic, dar și a alegerilor necesare în dragoste și în viață. Ca și în alte romane ale autoarei, și aici avem de-a face cu un personaj feminin ușor recognoscibil: femeia frivolă, romantică, însetată de dragoste și condamnată, fatidic, la nefericire chiar de către propriile-i alegeri. (…) Ca și alte romane (Vă place Brahms?, Bonjour, tristesse) și Capitularea a stat la baza unor ecranizări de mare succes, din care o amintim pe cea din 1968, în regia lui Alain Cavalier, ai cărei protagoniști au fost nume de primă mărime, precum Catherine Deneuve, Michel Piccoli și Roger Van Hool. Iubitorii de literatură bună vor găsi în Capitularea rafinamentul subtil al unei scriituri în egală măsură sofisticate și delicate, marca unei personalități dominate de emoție și sensibilitate.