Povestirile lui Robert Șerban (Oameni în trening, Polirom, 2021) sunt o continuare a poeziei sale din primele volume – cea relaxată, machistă adesea, pontoasă, cu final exemplar nu de puține ori, seducătoare. Ulterior, maturitatea cuprinz ndu-l, scriitorul a oscilat între poezia parentală și cea parabolică. Proza de aici încearcă și reușește să regăsească laturile spectaculoase sau caraghioase ale unei realități ratate/disprețuite tot mai mult de scriitorii cu viață monocromă. Fără să-și propună inovații în ars poetica, Șerban mizează pe tonul lejer, pe abordarea autenticistă, dar nu mizerabilistă, și pe finaluri în anticlimax. (…) Prozele sunt prietenoase stilistic și șugubețe, ba chiar fără fasoane și subtilități, însă nu at t de prietenoase în a oferi satisfacție și la desert. Din contră, se urmărește contrazicerea cititorului. Cele mai reușite sunt decupajele ciudate din scene mai largi, ca în reclamele în care nu-ți trece prin g nd ce produs este vizat p nă nu se dezvăluie totul în final și răm i buimac. Tehnica narativă este perfect tradițională, dialogurile sunt naturale, nu căznite. Elementul-surpriză vine întotdeauna din diegeză. Unele povestiri știu să se îndepărteze de poanta previzibilă și frizează absurdul și cruzimea compensatorie. Retorica hipersimbolizantă, justificativă ori patetică lipsește. (…) Cartea lui Șerban poate fi și un excelent manual pentru cursuri de scriere creativă, dar și pentru inițierea în scurtmetraje. Dacă se adaugă și o bogată cunoaștere a vieții și a culturii, literatura cu adevărat mare este de neevitat.
