în Dilema Veche, nr. 948

E de spus, mai înt i, că „poetul necuvintelor” nu e privit cronologic, nu-i este reconstituită viața pas cu pas, în toate marile ei etape, dimpotrivă. Autorul însuși recunoaște că a scris o antibiografie, că a încercat să privească lumea din interiorul personalității scriitorului abordat, că a încercat „să respire cu plăm nii lui”. Consult nd o bogată bibliografie (jurnale, interviuri, evocări, articole, amintiri, fotografii), Bogdan Crețu a parcurs ostentativ drumul invers unei așa-zise „biografii romanțate”, adică nu a pornit dinspre omul real „care a fost” înspre efigia unui erou de roman. El a intenționat să facă din personajul ambiguu care oricum era în realitate Nichita Stănescu unul simultan credibil și viu, veridic și paradigmatic, dar s-o facă fără să trădeze documentele dec t în limitele permise de instrumentarul prozastic. Stănescu răm ne un personaj, desigur, e vorba despre o ficțiune p nă la urmă, dar e un personaj cu o altă grosime ideatică și carnală dec t cea consacrată de cancaneria la subiect. (…) Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată. Pentru cei mușcați de salvarea prin literatură, e o carte intensă care se citește cu multă empatie.