în Observator cultural, nr. 1113

Dispariția are (…) toate datele unei bune povestiri fantastice, pe parcursul căreia eroii și, odată cu ei, cititorii încearcă să găsească explicația cea mai potrivită a unui eveniment care contrariază rațiunea, oscil nd între o explicație naturală și alta supranaturală care, tocmai ea, această oscilație, este principala marcă (după Tzvetan Todorov) a genului fantastic. Dacă legendele de prin păr­țile locului dau credit supranaturalului, dispariția localnicilor din Peștera ar putea avea însă și o explicație naturală: poluarea provocată de explozia cazanelor unei foste fabrici de detergenți din apropiere. Autoritățile (care e evident de la bun început că au ceva de ascuns) refuză să accepte că între cele două evenimente ar exista vreo legătură și îi obligă pe cei doi jurnaliști să-și abandoneze ancheta. Și, odată cu apariția acestui element, romanul lui Cosmin Perța își modifică fizionomia, transform ndu-se, din ceea ce părea o narațiune fantastică, într-o povestire de actualitate, legată de modul în care, în Rom nia post-decembristă, natura este lăsată să se degradeze cu larga și interesata complicitate a autorităților, ceea ce are drept consecință destrămarea formelor de viață tradiționale și abandonarea unor localități. Căci una dintre principalele particularități ale romanelor lui Perța este proteismul, ele transform ndu-se permanent și actualiz ndu‑și alte și alte semnificații, în funcție de unghiul din care sunt abordate. Dar așa cum nu este (doar) o narațiune fantastică, Dispariția nu este nici o povestire „ecologistă“, cartea devenind, în ultima ei parte, romanul unei crize de conștiință.