- Anca IANCHIȘ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 160 views
Este o carte cu o scriitură plăcută, ușor de parcurs, simplă (a nu se înțelege simplistă), perspectiva pare că nu implică mari probleme morale. În poveștile despre cuplul de dictatori am recunoscut simțul umorului, salvator în orice situație extremă. Mi-a plăcut viața acestei cărți, ritmul alert care te prinde și te ține în priză p nă la final, ironia, autoironia și, mai ales, luciditatea. Dan Lungu nu încearcă să te îndemne într-o direcție sau alta, doar prezintă realitatea așa cum era, așa cum este percepută încă de nostalgicii comunismului. (…) Pe parcurs însă, am realizat că lucrurile nu sunt chiar at t de simple. (…) Brusc, Sunt o babă comunistă! nu a mai fost despre alții, ci despre mine, despre fiecare dintre noi care trăim, încă, sub efectele dictaturii. Noi cei care am rămas în țară (chiar și cei care erau destul de tineri la Revoluție) avem tare pe care uneori nici nu le mai observăm, pe care ar trebui să le analizăm cu atenție mai ales pentru a nu le transmite generațiilor următoare.