Apărut în anul 1963, deşi autorul lucra deja de mai bine de zece ani la alte scrieri, mai cu seamă la Magicianul, Colecţionarul l-a uimit chiar şi pe Fowles cu uriaşul succes, cartea fiind, de altfel, ecranizată în scurt timp. Pornind, măcar ca pretext, de la situaţia din Furtuna, textul acesta al lui John Fowles depăşeşte rapid nivelul strict livresc şi dob ndeşte noi semnificaţii, transform ndu-se pe parcurs într-un adevărat studiu social şi psihologic asupra acelor oameni – profund dispreţuiţi de scriitor – care aleg să colecţioneze nenumărate lucruri doar pentru ca, în acest fel, să-şi sporească (desigur, doar în mod iluzoriu) propria importanţă. (…) Este evident, desigur, dacă avem în vedere opera lui John Fowles în ansamblu, că scriitorul a abordat aici una din temele sale favorite la care va reveni, de altfel, şi în romanele ulterioare, şi anume obsesia posesiunii, organizarea existenţei umane sub semnul tutelar al lui „a avea”, trăsătură caracteristică, după cum consideră autorul, a societăţii moderne industriale. (…) Finalul romanului însă aduce o perspectivă sumbră asupra viitorului, (…) că lumea este – sau, ca să fim optimişti, că lumea era, la mijlocul secolului XX – populată de mult prea mulţi Calibani, incapabili să înţeleagă că existenţa umană înseamnă şi ceva în plus faţă de a avea.
