- Mihaela PASCU-OGLINDĂ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 151 views
Ceea ce e distrus renaște, uneori, prin scris. Forța literaturii pe care scriitoarea și jurnalista Karina Sainz Borgo, născută în Caracas, Venezuela, o propagă în întreaga lume odată cu romanul său de debut, La Caracas va fi mereu noapte, e o mărturie în acest sens, una de care prezentul are nevoie mai mult ca oric nd. (…) Nu există speranță în cartea care își cucerește cititorii tocmai printr-o forță neasemuită a scrisului, prin reasamblarea unei realități crude pe care am putea fi nevoiți să o trăim și noi. Totul, în cartea Karinei Sainz Borgo, e uluitor de puternic și incredibil de aproape. (…) Romanul, în sine, devine unul dintre acele cantos del pilón, „o muzică a femeilor“, compusă din „tăcerile lor tărăgănate de mame și văduve, care nu se așteptau la nimic pentru că nu aveau nimic“. Nu mai există legături și nici amintiri. Totul vorbește despre o pierdere care se poate extinde, care se poate propulsa oric nd dincolo de noi și noi granițe pentru că pierderea umanității riscă să devină universală. Și totuși tocmai romanul în sine e dovada unei speranțe care nu a pierit, a unui glas care, în mijlocul prăbușirii totale, crede că se mai poate salva ceva. Cu o voce puternică și sigură, cu sabia aspră a justițiarului, Karina Sainz Borgo scrie istoria de partea celor învinși, printr-un roman fără egal.