în revista Ramuri, nr. 3/2022

Dincolo de a fi un avertisment şi o acuză la adresa lumii contemporane, mărturisirea curajoasă a Vanessei Springora şi-a validat valoarea autoterapeutică. Scrisul s-a dovedit a fi „cel mai bun leac” pentru fiinţa care a trăit experienţa abuzului sexual şi emoţional la o v rstă foarte fragedă şi a rămas amprentată traumatic decenii întregi. Prin (auto)analiză, ea a reuşit să se elibereze de povara depresiei, a atacurilor de panică, a anxietăţilor de tot felul, şi-a luat în posesie propria poveste de viaţă, distorsionată, după bunul plac, de G., în jurnalul şi memoriile sale. A fost singura victimă care a rupt tăcerea şi a rostit adevărul. Vocea ei puternică a răzbunat dramele celorlalte pubere şi adolescente care au trecut prin acelaşi infern. În Post-scriptum, autoarea formulează, de o manieră profesionistă, unul dintre principiile care trebuie să stea la temelia actului editorial, pentru a nu favoriza ideea periculoasă că totul este permis, în numele artei: „este datoria noastră, ca editori, să amintim că raporturile sexuale dintre un adult şi o persoană care n-a ajuns la v rsta la care să fie considerată aptă de consimţăm nt sexual este un act condamnabil, pedepsit de lege”.