Sunt grupate 5+8 texte de naturi diferite, aparent asemănătoare prin substanță, 13 reportaje-eseuri, cu idei și mesaj bine strunjite, grupate în două secțiuni. Prima, pusă sub genericul „Ce cred” – și chiar despre așa ceva croșetează BHL, într-un erudit demers intelectual și convivial joc de artificii epico-narative (omul nostru este nu doar un bun privitor al lumii în care trăiește, ci și un abil povestitor, din clasa lui Timothy Garton Ash sau Ryszard Kapucinski). Cea de-a doua secțiune, mai largă și cuprinzătoare, este intitulată „Ce am văzut” și ne plimbă de la puțin cunoscuții creștini din Nigeria, la kurzii din Irak și Turcia – un popor de 22 de milioane, care nu are o țară a lui! –, la războiul din Ucraina, unde BHL ajunge după 2014, c nd deja situația era fierbinte în acea parte a lumii, iar Occidentul democratic încă schimba bezele cu satrapul de azi de la Kremlin. Ajungem și prin Somalia, țara din care americanii au plecat cu coada între picioare, ne strecurăm și printre oamenii sărmani din Bangladesh, și printre migranții care au luat cu asalt insula Lesbos și amenință să se îndrepte spre o Europă care nu știe cum să gestioneze „invazia” năpăstuiților acestei lumi. Nimic nu-i scapă acestui observator atent și analist sagace. Despre ce se înt mplă în Libia de azi, despre care se vorbește mai puțin după îndepărtarea de la putere a colonelului Moamar el Ghadafi, ca și despre ultimul Massoud – lider afgan – din Afganistan citim uluiți de c te se pot înt mpla pe lumea asta. Doamne ferește!, am putea spune că la noi e foarte bine, dacă nu am fi mereu puși pe g lceavă și inutile văicăreli că nu e bine. Orice și oricum ar fi. Un mesaj tonic se desprinde din aceste peripatetizări ale lui BHL prin lumea de azi. Nu știm dacă știm mai multe, dar e sigur că măcar ni se explică ce se înt mplă.
