în revista Ateneu

Scrisori către Taisia (Polirom, 2021) marchează un (nou) moment de cotitură în proza lui Petru Cimpoeșu. Asistăm, în acest roman epistolar, la o semnificativă întoarcere către sine, într-un exercițiu autoscopic neobișnuit pentru un autor care a impus în peisajul prozei contemporane o scriitură inspirată din problemele actualității, pe care le parodia suculent, lu nd peste picior clișeele și prejudecățile unei umanități în derivă. Acum însă ocheanul e întors, într-un exercițiu (auto)ficțional care atinge c teva dintre marile teme ale literaturii: iubirea, cunoașterea, istoria, adevărul, libertatea și vinovăția. Cele 21 de misive imaginare echivalează cu tot at tea pretexte narative pentru o retrospectivă individuală și, deopotrivă, colectivă, întruc t cartea acoperă nu doar destinul protagonistului, Adrian Doltu, ci și fundalul sociopolitic al anilor ante- și postdecembriști. (…) În fapt, Scrisori către Taisia este un poem elegiac despre îmbătr nire și despre cum ne raportăm la propriul trecut. Dacă anterior a privit în afară, scrut nd contururile deformate ale lumii, Cimpoeșu ne propune acum o autoficțiune tulburătoare prin sugestiile referitoare la fragilitatea ființei umane.