Fără îndoială, cartea e un manifest prin care încearcă „să le ofere o voce celor fără voce și să îndrepte un fascicul îngust de lumină spre un război uitat sau o sărăcie lucie ignorată“, amintind lumii și celor care vor descoperi această carte că avem de ales între a duce o luptă facilă, „aceea care începe și se oprește la ușa casei mele, în relația mea cu subiecți care îmi seamănă și despre care am o experiență palpabilă“, sau o luptă dificilă și care știe „să detecteze josnicia în acțiune“. Prezentul scoate la lumină nedreptăți din ce în ce mai mari, chiar și în cadrul societăților democratice, chiar și în inima Europei care, pentru autor, va răm ne întotdeauna „cea pe care o iubeau Stefan Zweig și Romain Rolland“. (…) Atrăg nd atenția, în fiecare reportaj, asupra situației care nu se va rezolva prea cur nd (unul dintre reportaje e dedicat Ucrainei și războiului care făcuse deja zeci de mii de victime înainte de a fi luat amploare în primăvara acestui an), Bernard-Henri Lévy urmărește busola interioară care îl întoarce constant către locurile pe care vrea să le salveze, să le arate lumii întregi, să le ajute să facă încă un pas către pace. Uneori, așa cum s-a înt mplat în Sarajevo, pacea îi oferă cadrul mult visat: „femeile care reîncepeau să se machieze, profesorii să predea, studenții să studieze, cineaștii să filmeze, scriitorii să scrie“. Pe l ngă imagine, cuv ntul scris va avea întotdeauna forța nepieritoare a memoriei, a păstrării unui adevăr pe care timpul să nu-l poată șterge. Și poate că, în cele din urmă, războaiele uitate vor ajunge să aparțină doar trecutului, iar nu ignoranței noastre.
