Remarcabil este, în acest volum, aspectul mozaical al textului, alcătuit din structuri discursive conceptuale ce se întretaie cu evocări dense şi revelatoare reprezentări ale paradoxurilor identitare. Reluările, repetiţiile sau descrierile rezumă o biografie intelectuală aflată în căutarea propriei identităţi, în care faptele, înt mplările şi gesturile, abundente, imprimă pretextul unei oferte ideatice incontestabile, prin teorii, speculaţii, vervă a dialogului sau interacţiuni ale reflexivităţii. Revelatoare este expresivitatea densă a arhitecturii unei memorii atente la lucruri, oameni şi idei, în care timpul şi spaţiul se nasc din chiar articulaţiile dialogului, din inervaţiile destinului, din evocări, introspecţii şi radiografii nelipsite de rafinament şi spirit calofil. Comuniune şi mărturisire, dialog „deschis către alţii, către spiritele afine pe care le cunoaştem sau doar le intuim“, cartea se deschide, cum subliniază Antohi, spre „semnificaţiile generale ale unei vieţi particulare“, prin apelul la memorie, istorie şi destin identitar, lumina interogaţiilor şi a ideilor răsfr ng ndu-se asupra protagonistului ce îşi mărturiseşte adesea cu modestie perseverenţa, calitate majoră, definitorie, emblematică. (…) Dialog incitant, incursiune în trecut, pretext al unor naraţiuni formatoare, cartea ne vorbeşte de o suită de relaţii, corelaţii, antinomii şi aporii: oameni şi patrii, istorii, geografii şi identităţi, destin şi ideologie, evrei şi evreitate, plecări şi reveniri, într-un ton c nd melancolic, c nd polemic, în care evocarea e prilej de radiografie benefică a înt lnirilor dintre seminţii şi individualităţi, într-un spaţiu al complementarităţii, al erudiţiei şi multidisciplinarităţii.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.