Acum doi ani, Bernard-Henri Lévy, căci despre el e vorba, a fost, a văzut, s-a implicat, s-a întors şi a relatat din locurile unde oamenii omoară. Mai precis, din unele locuri, căci nu le-a acoperit pe toate. Relatările lui au fost publicate în Paris Match, pentru ca apoi să fie reunite într-un volum apărut recent şi în rom neşte. De fapt, volumul în cauză e ocupat parţial de „reportaje”; cealaltă parte, cel puţin la fel de interesantă, reprezintă încercarea de răspuns a autorului la întrebarea simplă şi grea în acelaşi timp: „Și pentru ce ne pasă?”. Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se înt mplă la noi, nu ne reprezintă pe noi, noi nu suntem aşa, noi nu omor m, la noi altfel merg lucrurile. Oare? (…) Răspunsul lui Bernard-Henri Lévy a fost formulat înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Dar poate că e mai convingător acum, cu invazia feudală a Rusiei într-o ţară care a îndrăznit să înceapă să caute modernitatea. (…) Pentru că vorbim de traducerea rom nească a cărţii lui Bernard-Henri Lévy, ne putem întreba c t din aceste resorturi e viabil şi la noi. Dacă nu mult, cum intuiesc că de fapt stau lucrurile, ar mai fi unul de adăugat care-ar putea funcţiona probabil şi aici. El rezultă dintr-o compasiune general umană care acum, de la războiul din Ucraina, s-a resuscitat şi revigorat în Europa. Este o compasiune naturală faţă de cei urgisiţi, indiferent de unde, indiferent de cine. Faţă de acei „săraci nenorociți”, cum spune Bernard-Henri Lévy, „care sunt inima acestei cărţi”.
