în Observator cultural, nr. 1106

(…) Bogdan Crețu ne previne că a scris „o carte de ficțiune“, totuși cartea nu are libertățile unei romanțări. Nici unul dintre constituenții esențiali ai biografiei poetului, verificabili documentar, nu lipsește din carte. Cri­ticul literaturii actuale, afirmat recent ca prozator, cum o și spune mai departe, știe că depășește, obligat de subiect, și ca stil de tratare, seria în care i-a fost tipărit volumul. Vrea să-și sigure cititorul că n-a făcut nici un efort de imaginație pentru a inventa falsuri senzaționale. A preferat adevărul vieții unui artist cu o structură psihică aparte, în afară de orice tipologie dintre cele cunoscute. E adevărul conținut în bibliografia fundamentală, amintită în final, din care Bogdan Crețu a asimilat și mistuit esențialul, reformulat, consonant cu stilul poetului evocat. E un stil reflexiv, care mimează g ndirea poetului despre sine, străbătut de fiorul unui destin ce pare doar repovestit de o „străină gură“. Persoana a treia stilizează gîndirea și simțurile personajului. Ai impresia că el își g ndește biografia lăs ndu-l pe altul s-o scrie. (…) Cartea, scrisă cu talent și cu devotament absolut pentru subiect, este considerată de Bogdan Crețu o misiune numai deocamdată și parțial împlinită. Are în pregătire o monografie, un al doilea pas spre nemurirea visată de poetul intrat în legendă. O așteptăm.