în Dilema Veche, nr. 940

De mai bine de un deceniu, Sociu pare înclinat spre diverse forme de recurs la prozodia așa-zic nd clasică. Fie că ține de măsură și restricții numerice (mă g ndesc la acele Sonete în alexandrini din Poezii naive și sentimentale sau la ciclul, p nă nu demult inedit, Spital), fie că păstrează rima sau, mai frecvent, asonanța (ca în Uau sau în 17 poezii) – tendința e clară. Public nd acum, sub titlul Porc și sentimental, înțelept și rău, o serie de poeme mai vechi, Sociu se decide să gloseze asupra ei. (…) nu din aceste subtilități filologice derivă (aici și aiurea) excelența lui Sociu, ci, mai degrabă, din încăpăț narea de a fi una cu lumea fără să ia cele ale lumii prea în serios.