Observator cultural

Cind un autor debuteaza cu o carte atit de inchegata, dind in vileag o rarisima virtuozitate stilistica si nu numai, cum este cazul lui Valeriu Gherghel, care catadicseste sa iasa la lumina cu Porunca lui rabbi Akiba nu ai cum sa nu iei gestul cu pricina ca pe o ironie auctoriala, proprie rafinatului eseist in orice circumstanta. De altfel, el nu se iarta nici macar pe el insusi, asa cum nu ii iarta nici pe altii, morti sau vii, caci permanenta sa preocupare este sa discrediteze pe cit posibil prezenta celui din spatele acestor texte prea bine conduse pentru a nu atrage atentia asupra unei insistente cerebralitati. Volumul fandeaza gratios intre rigoarea studiului academic, pe care incearca permanent sa o dilueze formal macar, si libertinajul seducator al eseului; din aceasta perspectiva, Valeriu Gherghel se dovedeste a fi un echilibrist cit se poate de dibaci, reusind performante greu de egalat.