Jurnalul unei nopţi nedesăv rşite este jurnalul neputinţei de a anula prin luciditate imaginarul devastat de invazia fantasmelor şi de efectul acestei invazii: transformarea personajelor, micşorarea lor, dispariţia sau clonarea. Este o multiplicare a fantasmelor, o gradualitate a invadării spaţiului intim p nă la dominarea prin fantasme. Şi totul într-o naraţiune dintr-o pictură yamato-e, care propune ca soluţie salvatoare, de la un cotidian stresant, convieţuirea cu fantasticul. Dorinţa de a ieşi din fantastic răm ne ca o falie luminoasă dinspre interiorul marcat de umbre şi căutări spre exteriorul luminat de speranţa ieşirii din ficţiune. Această stare de conştien­tizare a transferului între cele două lumi este cea care dă nota de originalitate scrierilor bazate pe reinterpretarea miturilor aparţin nd universului narativ al romancierei Hiromi Kawakami. Este poate, cum semnala The Japan Times, un semnal de alarmă la c t de indiferenţi am devenit la misterele şi ciudăţeniile vieţii cotidiene şi, mai ales, la c t de indiferenţi devenim în timp la dispariţia celor care au făcut parte din viaţa noastră.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.