în Observator cultural, nr. 1104

Alina PURCARU: Cum ați ajuns să scrieți, în aceeași carte, despre povestea nefericită a unei femei din secolul al XIX-lea, fiica celebrului doctor Pozzi și despre povestea anonimă a unei femei contemporane cu noi? Care a fost momentul în care ați simțit că experiențele sau mai degrabă trăirile lor se aseamănă?

Aurora LIICEANU: Cunoașterea celor două femei a fost ceva simultan, adică eram preocupată de personalitatea fiecăreia, numai că una era tangibilă doar prin urmele lăsate, pe c nd cealaltă era vie, aveam contact direct cu ea, corespondență și scrieri aproape ca un jurnal. Așa am folosit jurnalele Catherinei, dar nu puteam vorbi cu ea și jurnalele Claudiei cu care puteam vorbi și dezbate g ndurile ei. Asemănarea între mentalul lor privind iubirea, așteptările lor, emoțiile lor, dar și înălțările erotice și frustrările, at t de asemănătoare, m-au făcut să uit suta de ani care le despărțea, istoric vorbind. Am crezut în trăiri atemporale, dincolo de spațiu și timp. Con­cepția lor despre iubire, așteptările lor, odată implicate în relația de iubire, erau foarte asemănătoare.