pe bookhub.ro

E greu să scrii o carte despre viața lui Nichita Stănescu, fiindcă viața lui a fost, mai mult dec t opera (așa se înt mplă în ordinea lumii), așezată în văzul tuturor, expusă, dăruită celor care, așezați la masa lui, primeau în dar poezii scrise în aer. O asemenea carte, ca să spună ceva nou, poate că așa ar fi trebuit scrisă, cum a făcut Bogdan Crețu, venind pe contrasens, de multe ori ironic, cinic, lucid, cu duioșia lăsată în subsidiar. (…) Cartea face sinteza unor lucruri care s-au mai spus. Noutatea constă în contextualizarea lor și în plonjarea riscantă (și de aceea autentică) în stilul confesiv, lucid, dureros imprimat în dezordinea g ndurilor unui om care trăiește din inerție, deși a murit de mai multe ori. P nă la urmă, nu putem cunoaște nimic în mod absolut. Chiar și ceea ce știam se schimbă sub puterea unei cărți cum este aceasta semnată de Bogdan Crețu. O carte care te dezorientează la început, trezind negare, poate și revoltă, și, ca în procesul vindecării de traume, te face să accepți că există, deși n-ai fi vrut, „moartea de sine însuși”. Aș spune că sunt aici pagini care te secătuiesc de puteri. Și te cucerește.