În cartea lui Mihai Buzea, Iosif Vulcan este un personaj absent. Vocea lui nu se aude, figura lui nu apare singură pe „ecran”, în filmul propriei vieți, nu semnează pagini de corespondență. Portretul celui care înființează revista Familia se realizează secvențial, prin contribuția celor care i-au fost aproape, așa cum se vede din cele trei părți ale cărții: Scrisorile, Caietele, Confesiunea. Sigur, e neobișnuit ca într-o biografie romanțată exact personajul de prim-plan să cedeze, pe r nd, spațiul care îi fusese destinat. Este însă un artificiu tehnic prin care proza capătă profunzime și devine document de epocă. Și o modalitate de a transmite un mesaj: valoarea unui om (mai ales după dispariția sa fizică) este dată și de suma valorii colaboratorilor săi. (...) Minunata carte a lui Mihai Buzea este, poate, mai puțin o biografie. Fără îndoială este însă un studiu al mentalităților într-o comunitate multietnică, roman de familie și frescă a unei epoci tulburate de conflicte, care nu se sting întotdeauna în urma căsătoriilor mixte.
