- Alexandru RUJA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 121 views
O noapte cu Molly Bloom este un titlu ușor misterios, insinuant și persuasiv, chiar derutant prin trimiterea cititorului spre altceva, cu o anume putere de seducție (ca însăși personajul numit), cu o încărcătură simbolistică mai complicată dec t se dezvăluie la o primă vedere/ lectură. Apoi, cartea nu este doar despre personajul lui Joyce, ci și despre autorul ei, despre felul în care Mircea Mihăieș înțelege critica literară, exegeza de amplitudine culturală, felul în care trebuie asociate ori apropiate fenomenele sociale de problematica ficțiunii literare, modul în care fundalul social-istoric ajută la înțelegerea mai exactă a sensurilor romanului și, implicit, a existenței reale/ ficționale a personajului. O noapte cu Molly Bloom este și o cercetare de tip academic, de evidentă exemplaritate, de originală prospecțiune în complexitatea și abisalitatea unui personaj pus între lumini și umbre pe un spectru extrem de larg.