- Adrian G. ROMILA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 134 views
(…) noul roman al lui Petru Cimpoeșu (…) prinde convingător în chihlimbarul narativ un lung testimoniu personal ce subîntinde o bucată de istorie, cu toate ingredientele ei indiscernabile. Cele douăzeci și una de scrisori ale profesorului de rom nă (și apoi ale ziaristului) Adrian Doltu către o iubită reapărută din senin în viața lui convențională (e însurat cu o doctoriță, trăind într-un oraș de provincie din Moldova) nu au deloc mărcile unui dialog epistolar. (…) Nota metafizic-ironică a romanului (iată, o constantă nelipsită a autorului!) vine din distribuirea celor doi iubiți într-o uriașă schemă ludică, menită să justifice salturile arbitrare ale istoriei, cu toate dramele pe care le asumă nemeritat viețile personajelor. Implicat aproape fără să-și dea seama într-o acțiune clandestină ce presupunea introducerea unor scrisori cifrate în cutiile poștale, Adrian Doltu realizează că Revoluția din 1989 n-a fost altceva dec t un eveniment provocat de un ciudat tip de meditație spirituală. Calitatea de actriță a Taisiei contribuie și ea la acest scenariu riscant ce cuprinde în undele sale concentrice multe dintre și-așa complicatele rețele umane ale romanului. (…) Noul roman al lui Petru Cimpoeșu repune în discuție istoria noastră recentă și o face arog ndu-și toate libertățile speculare ale unei ficțiuni de calitate. Inadecvarea protagonistului e a noastră, a tuturor celor care am trăit aceeași istorie. Nici noi nu putem întotdeauna să spunem cu exactitate ce și cum a fost, mai degrabă inventăm și-n mod sigur avem cu asta „o problemă de reprezentare”.