în Suplimentul de cultură, nr. 767

Aleg ndu-și cazurile particulare a două femei total diferite din punct de vedere al statutului social, al culturii în care au trăit, al structurii de personalitate sau al epocii, Aurora Liiceanu explorează în volumul Totdeauna singură. Nefericiri paralele meandrele unor singurătăți nefericite. Cele două portrete psihologice ale femeilor care au trăit la o distanță de o sută de ani scot la iveală o mulțime de reacții și emoții similare. Dacă Tolstoi ne spunea că „fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei“, Aurora Liiceanu ne demonstrează c t de mult seamănă nefericirea celor două femei. Și sunt convinsă că multe dintre femeile care vor citi acest volum se vor recunoaște în tiparele acestei nefericiri. (…) Cele două povești de viață scot la iveală faptul că, indiferent de epoci și de statutul social, ne­siguranța de sine, neîncrederea în propria putere psihologică, în propria atitudine față de sine și de viață îți garantează nefericirea. Neputința de a ne defini propriul bine, de a distinge ce putem controla de ce nu putem controla, incapacitatea de a refuza ce simțim că nu ni se po­trivește și acceptarea unor compromisuri care ne distrug sti­ma de sine generează o viață cu noduri prea înc lcite și cu praguri prea ascuțite ca să mai fie loc pentru fericire.