pe optmotive.ro, nr. 107

(…) deși pare mai casnic și mai ușor, în romanul despre care scriu aici, Roth își desfășoară povestea at t de convingător și de natural înc t simțim, da, ăsta e cuv ntul, că e o carte mare. Autorul începe să istorisească de undeva de departe și durează un timp p nă să ajungă la Lucy, personajul central, dar din clipa în care începem să fim în prezența ei, celelalte personaje sunt doar umbre care o ajută sau dimpotrivă. (…) Deși cartea e scrisă la persoana a treia, noi suntem tot timpul în mintea lui Lucy, suntem de partea ei pentru că pe ea o cunoaștem cel mai bine, doar la g ndurile ei avem acces, așa că și atunci c nd obiectiv am putea să vedem că începe să aibă un comportament exagerat, că se ceartă cu toată lumea, că spune tuturor verde⁠-⁠n față, că nu mai reușește să se controleze, că propriul copil este speriat de ea, noi tot nu ne putem îndepărta de ea, tot pe ea o înțelegem.