Florin Lăzărescu aduce în prim-plan un subiect de proximitate temporală și locală: a trăi într-un mediu nou, postdecembrist, racordat la schimbările socio-economice ale pieței libere, libere de orice constr ngere, dincolo de acceptarea acestui nou mod de viață de către generația celor ce așteaptă ieșirea la pensie. Romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc (Ed. Polirom, Iași, 2021) este o tulburătoare confruntare între două lumi, cea nouă cu noi rigori de adaptare și cea veche, a conformismului, a legilor imuabile, a bunului-simț cultivat în familie, cu un reper statornic: mediul familial. (…) Tehnica de susținere a dinamicii narative rezidă în plăcerea monologului, personajul vorbind cu sine sau cu ceilalți, chiar dacă îi este refuzată comunicarea. Este ca o voce care alternează planurile, prozatorul construiește cadre pentru acest permanent monolog, nu-și lasă personajul în singurătate, îl pune în situația de a realiza că în realitatea imediată este și mai singur dec t în propria-i singurătate. De aici o altă accepțiune a sensului titlului: noaptea plec, noaptea mă-ntorc. Singurătate și liminalitate sunt cele două axe ale destinului său, iar despre vorbit: „Am vorbit... c t să ne iubim”. Monologul salvează dialogul între generații. Răm ne pe fundalul poveștii de viață imaginea bărbatului îmbătr nit înainte de vreme, singur în noapte, făc ndu-și semnul crucii, în c mp: „Într-o parte sunt luminile chioare ale haltei. În față e doar întunericul”. Impresionantă imagine cu un potențial sugestiv afectiv remarcabil! Recentul roman al lui Florin Lăzărescu este o reală provocare pentru orizontul de așteptare al unui public ce se dorește a se regăsi într-o lume supusă unei dinamici care schimbă chiar sensul vieții.
