- Odilia ROȘIANU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 156 views
Veronica D. Niculescu reușește să ne facă să cântărim totul prin prisma acelor păsări – și trecerea timpului (o zi pare chiar mai lungă decât veacul), și relațiile dintre părinți și copii, și obiectele neimportante, și ploaia, și soarele, și verdele, și curcubeul. Ea nu judecă nimic și pe nimeni, dar prin tot ceea ce observă și notează, adăugat felului în care o face, intrăm într-o lume care pare mult mai reală decât cea în care ne petrecem noi timpul și, în egală măsură, ne face pe noi să ne simțim mici, neimportanți, meschini, acaparatori, doritori de control. Este în exclusivitate meritul autoarei că, scriind „cartea ei despre păsări”, pe care și-o dorea de atâta timp, dă o altă dimensiune timpului și spațiului, gândurilor și simțirilor. (…) știe cum să aștearnă cuvintele cu grijă, dar fără să pară nimic căutat, să aleagă metafore și comparații neobositoare, însă sclipitoare și, înainte de toate, să poată țese o carte care te ține cu sufletul la gură dintr-o istorie normală, în care, la o privire superficială, nu se întâmplă nimic. Pentru că acolo se întâmplă viața. Inclusiv a noastră.