Jurnal extim, documentar despre natură sau un lung reportaj – probabil că Pescăruşul de la geam este un pic din toate acestea. Urmăream pescăruşul care îşi face cuib pe o terasă, la ceva distanţă de fereastra mea, deja de şase ani. Este un pescăruş care vine adesea şi mi se odihneşte pe pervaz, cu care vorbesc, pe care am ajuns să-l cunosc – Grégoire. Am făcut mici însemnări an de an despre derularea fascinantă a construirii cuibului, a apariţiei puilor şi a creşterii lor p nă zboară. Totul durează aproximativ 90 de zile, e o lentoare încărcată de emoţie şi punctată de evenimente dramatice. În 2020, în perioada lockdownului, pescăruşii şi-au abandonat cuibul, probabil din cauză că era prea multă gălăgie în jur, ceva nu le-a priit. Aşa că anul trecut, în 2021, devreme, c nd încă erau zăpezi, m-am g ndit că s-ar putea să fie ultima oară c nd am ocazia să urmăresc îndeaproape aşa ceva. Am început să fac însemnări mai consistente, susţinut. Nu ştiam dacă va rezulta o carte şi nu asta conta. Am urmărit şi mai atentă ca înainte şi, p nă la urmă, am avut noroc: pescăruşii au depus ouă, au avut grijă de ele şi de pui şi jurnalul cuibului a devenit o carte, fiindcă realitatea de sub ferestre a avut început şi sf rşit.
