în revista Apostrof, nr. 2/2022

Niciodată singur e mai puţin o carte de teatru (şi-ar fi păcat să fie receptată ca un volum nişat, pentru specialişti) şi mai mult o carte „de înţelepciune“ a unui om cu anumite acumulări interioare. În definitiv, căutarea esenţială pentru Andrei Şerban, e drept, întreţinută cu mijloacele teatrului, e una spirituală. Cum declară adeseori, el vrea să ajungă la sens mai profund, la o dimensiune misterioasă a vieţii. (…) Senzaţia la lectură e aceea a unei fluidităţi bine stăp nite a povestirii, tuşele portretistice sunt epurate, fără picanterii şi anecdote. Cu minimum de fraze e trasat precis c te un profil indelebil. (…) Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete e cartea unui om care lasă mărturie c teva dintre „iluminările“ unei vieţi pline. Iar una dintre ele e extrem de exigentă, cere inimii, nervilor şi creierului să lucreze deodată 100%. „La început, credeam simplist, că tot ce am de făcut e să citesc cărţi, să fiu impresionat de ele şi apoi restul vine de la sine. Dar cur nd mi-am dat seama că totul răm ne blocat în cap. Înaint nd în ani, dacă încerc să fiu sincer cu mine însumi, realizez că viaţa mea şi însăşi raţiunea mea de a fi nu le pot înţelege doar cu creierul. […] Fără experienţă, fără participarea trupului şi a sentimentului, doar cu capul singur, nimic nu se înt mplă“. Într-o societate „soft“ ca a noastră, în care efectul rudimentar al emoţiei a devenit criteriu suprem de judecată estetică sau morală, Andrei Şerban ne arată cum emoţia poate deveni o valoare „tare“ atunci c nd împreună cu ştiinţa de carte şi raţiunea serveşte la o decriptare mai profundă, cu iz metafizic, a lumii.