în revista Euphorion

Considerat de Harold Bloom „textul cel mai fermecător al lui Saramago”, Istoria asediului Lisabonei e şi o extraordinară încercare din partea autorului de a demonstra că orice istorie este o ficţiune, Saramago duc nd mai departe afirmaţia lui Emerson conform căreia nu există istorie, ci doar biografie, dar şi convingerea lui Oscar Wilde că cea mai înaltă formă de critică e autobiografia ce reuşeşte să evite vulgaritatea. (…) Cartea lui Saramago se transformă (…) pe nesimţite, în palimpsest postmodern, c tă vreme reţeaua textuală (fie ea istorică sau strict ficţională) e cea care configurează identitatea lusitană, în egală măsură scriitorul demonstr nd cum funcţionează uzul – şi abuzul… – al/asupra istoriei, ori cum se structurează imaginaţia istorică.