în Dilema Veche, nr. 931

Raporturile complexe dintre spațiul natal și at t de variatele străinătăți conturează de fiecare dată experiența unei alterități de care oricum aveam nevoie în proza rom nească a ultimilor ani. Din ce s-a văzut p nă acum, Mihai Buzea e unul dintre cei mai potriviți s-o consemneze literar. (…) Ultimul său roman concentrează evenimentele pe alternativa București-Bruxelles și păstrează, ca stil, c teva constante: jocul omonimiei autor-protagonist, umorul g lg itor (nu exagerez, se r de copios la multe dintre scene!), (auto)ironia groasă, plăcerea nebună a narațiunii și a replicilor cu miez, colocvialul discret, sincopele temporale și glosele metaliterare. Dar, dincolo de toate, Paralel păstrează fascinația mulțimilor de povești aglutinate într-un nod central care dezvoltă sinuos, de-a lungul relativ scurtelor capitole, tipologii, imaginarii și înt mplări surprinzătoare. (…) Biografii fascinante ale părinților, ale bunicilor și ale străbunicilor, stampe inedite din trecutul recent sau îndepărtat, mitologii ale pădurilor și mlaștinilor bruxelleze improvizate ad-hoc pentru fetița curioasă, chipuri ale rudelor, ale amicilor străini, ale foștilor colegi și ale prietenilor din Rom nia, teorii abracadabrante despre viitorul omenirii, toate se erijează în „burți“ ale unui text a cărui coerență, paradoxal, se hrănește din ele.