în Observator cultural, nr. 1095

Ovidiu Șimonca: Ce vreţi să comunice această carte la momentul februarie 2022?

Andrei URSU: O stare de spirit. Starea de spirit în care tatăl meu îşi cerea libertatea. E cartea călătoriei lui în Occident, în 1978, ieşirea din marasmul moral în care trăiam în Rom nia şi înt lnirea cu marile opere de artă europene. E un sentiment de regăsire a libertăţii. În prefaţă aduc aminte că în substratul acestui jurnal de călătorie există şi momentul-cheie al disidenţei lui, c nd a decis să predea la Europa Liberă, lui Virgil Ierunca, un text – ulterior citit pe post – în care îl acuza pe Ceauşescu de crimă, pentru lăsarea blocurilor avariate de cutremur în aceeaşi stare, şubrezite şi nerefăcute, fără să ia în seamă pericolul unei prăbuşiri. Ceauşescu dăduse ordinul diabolic ca blocurile afectate la cutremur să nu mai fie nici expertizate, nici consolidate. Asta a spus Gheorghe Ursu în materialul scris pentru Europa Liberă. Iar Ştefan Bosomitu scrie, în postfaţă, despre modul în care, după anul 2000, s-a încercat mistificarea şi muşamalizarea cazului Ursu, adică să se ascundă vinovăţia Securităţii. Abia după anul 2014, securiştii care l-au anchetat și torturat pe tatăl meu, P rvulescu şi Hodiş, au fost la r ndul lor anchetaţi pentru crime împotriva umanităţii. Cauza e de doi ani pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia nu cred că se va da prea cur nd, mai sunt de audiat martori. Însă dosarul deja conţine un volum cov rşitor de probe – în zeci de volume – care dovedesc vinovăţia celor doi torţionari din Securitate.