pe bookhub.ro

Ioşca nu e un roman obişnuit, e o construcţie narativă care are forţa copleşitoare a unui ape repezi. Fără să ştii exact cum, te trezeşti tras în mijlocul unui şuvoi al istoriei chiar după primele r nduri citite. Ioşcaeste istoria însăşi. Ca personaj, Ioşca seamănă cu Ivan, supravieţuitor al lagărului sovietic, înfăţişat în Panta rhei, romanul lui Vasili Grossman, cu diferenţa că Ioşca are şansa de a-şi trăi restul vieţii într-o libertate deplină – care nu e a conştiinţei, ci a naturii umane elementare. (…) Niciun cuv nt nu e în plus şi niciun cuv nt nu lipseşte în această proză excelent scrisă, frazele curg ameţitor, asindetic, începute uneori pe o pagină şi încheiate după alte două, în funcţie de ritmul narativ, domolit pe alocuri de scurte digresiuni descriptive sau etice, fără ca firul povestirii să-şi piardă vreun moment din energie. Un stil proustian, prin revărsarea de tip cascadă a cuvintelor, fără să fie totuşi proustian p nă la capăt, cu analogii mai puţine, cu mai puţine comparaţii, dar cu multă iscusinţă în a descrie la nuanţă, folosind amănuntul semnificativ, o stare de spirit. Sunt în romanul acesta impresionant trăiri dintre cele mai diverse – tandreţe şi chin, simţul sublimului şi al ororilor de tot felul, puterea de a îndura şi dorinţa de a fi de ajutor celorlalţi, dintr-o mare prietenie, neputinţa în faţa morţii, a bolii, a istoriei, singurătate şi pedeapsă, preţuirea lucrurilor simple, în faţa cărora nu există ierarhii. Personajele lui Cristian Fulaş oferă, cu demnitate, soluţii de supravieţuire – rezist nd nebuniei colective, accept ndu-şi singurătatea, trec nd, cu iubirea în g nd, cum face Ioşca, graniţa dintre viaţă şi moarte, atunci c nd deschide poarta şubredă a unui cimitir cu un singur morm nt.