(…) îmi amintesc cum am deschis cartea într-o seară, ca s-o răsfoiesc, și cum n-am mai scos nasul din ea p nă la ultima pagină. De fapt, ca și în alte romane ale Laviniei Braniște, am rămas cu senzația furnicătoare că mi-am băgat nasul într-o poveste privată care se desfășoară foarte aproape de mine, că am citit peste umărul cuiva care scrie în jurnal încerc nd să deconstruiască cu precizie emoțională experiența îndrăgostirii și alte „conspirații ale minții”.
