Sălbaticii copii dingo (Polirom) este o carte stranie prin efectul pe care îl produce instant, ca o poezie de Bacovia care străpunge ad nc o primăvară mohor tă, învestind-o cu un sens dulce-amar. Citeşti în grabă Precizările tipice docuficţiunii de tip Ernu, tot glosarul acela terminologic şi paratextual, aşa cum ai citi un pomelnic, o lume dispărută. Te cuprinde o nostalgie inexplicabilă. Lovitura de graţie o dau ilustraţiile lui Roman Tolici şi, de deasupra lor, straturile frontispiciului ca o ad ncire în timp: Începuturi. Plecarea. Îngerul mahmur mă vizitează în vis sau, mai t rziu, formula magică: Am şaisprezece ani, prin care învie o lume întreagă. (…) Sălbaticii copii dingo este cea mai frumoasă carte de p nă acum a lui Ernu, fără a-şi fi propus să fie o meditaţie dureroasă asupra a ceea ce se pierde iremediabil de la o generaţie la alta, de la un regim la altul. Şi, totuşi, printr-un soi de expresivitate (in)voluntară, o conţine: „ceasul în comunism se oprise, timpul curgea lent şi noi trebuia să stăm mult, foarte mult timp împreună“.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.