în Observator cultural, nr. 1095

Sălbaticii copii dingo (Polirom) este o carte stranie prin efectul pe care îl produce instant, ca o poezie de Bacovia care străpunge ad nc o primăvară mohor tă, învestind-o cu un sens dulce-amar. Citeşti în grabă Precizările tipice docuficţiunii de tip Ernu, tot glosarul acela terminologic şi paratextual, aşa cum ai citi un pomelnic, o lume dispărută. Te cuprinde o nostalgie inexplicabilă. Lovitura de graţie o dau ilustraţiile lui Roman Tolici şi, de deasupra lor, straturile frontispiciului ca o ad ncire în timp: Începuturi. Plecarea. Îngerul mahmur mă vizitează în vis sau, mai t rziu, formula magică: Am şaisprezece ani, prin care învie o lume întreagă. (…) Sălbaticii copii dingo este cea mai frumoasă carte de p nă acum a lui Ernu, fără a-şi fi propus să fie o meditaţie dureroasă asupra a ceea ce se pierde iremediabil de la o generaţie la alta, de la un regim la altul. Şi, totuşi, printr-un soi de expresivitate (in)voluntară, o conţine: „ceasul în comunism se oprise, timpul curgea lent şi noi trebuia să stăm mult, foarte mult timp împreună“.