O droaie de iepurașiC t de oaie să fii și E ceva necurat la mijloc! sunt cele trei volume, un jurnal al Lottei, o copilă care trece clasa a V-a și se confruntă, ca orice alt copil de v rsta ei, cu adap­tarea la rigorile unui nou ciclu de învățare. Colegi noi, profesori noi, părinți depășiți de situație (sau așa ne lasă ea să credem), frați mai mici și obraznici (prostofrații). (…) Alice Pantermüller ar fi putut să scrie foarte bine și roman grafic, căci stăp nește excelent arta frazelor scurte, dar consistente. A ținut cont de nivelul de v rstă, astfel înc t și-a ales perfect cuvintele și a construit propoziții scurte, dar de impact, care ajung la cititor, îl provoacă să citească mai departe. Ca acest lucru să se înt mple era nevoie și e o așezare în pagină specifică: găsim textele în rama ilustrațiilor, scrise pe verticală, în afara desenelor, în bule asemănătoare celor de la benzile desenate etc. Corpul de literă folosit la tipărire este unul jucăuș și se folosesc pe aceeași pagină mai multe dimensiuni ale literei, dar fără să obosească prea mult ochiul cititorului. Desenele Danielei Kohl fac corp comun cu textul, pur și simplu Jurnalul Lottei are identitate vizuală, tocmai pentru că ilustrațiile o redau pe Lotta așa cum este ea: haioasă, copilăroasă, curioasă, îndrăzneață, descurcăreață.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.