în revista Echinox

Trăim o perioadă crepusculară, în care istoriografia literară de autor — adică pe rit călinescian-manolescian, scrisă de un singur critic, de obicei „cu har” — trece printr-o criză majoră. „Școala resentimentului” din douămiism a dovedit-o c t se poate de clar: ce s-a prezentat ca fiind istorie în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat avea puține în comun cu istoriografia valabilă. De aceea, este ciudat ca tocmai un critic douămiist să propună un studiu cronografic de acest fel: situat la limita monograficului cu instituționalul și scris în însăși logica modelelor demontate. Adevărul este că Istoria… este valoroasă mai mult prin poziția sa în sistemul național actual dec t prin valoarea sa „științifică”. Apreciem totuși acest proiect curajos și nonconformist, de tip cal troian, pe care ni-l oferă Mihai Iovănel în tomul de față. Incomod pentru instituțiile conservatoare ale c mpului literar rom nesc, acest proiect canonizează și legitimează o perspectivă alternativă privind relația dintre literatură și ideologie. Poate că generațiile care vin din urmă nu vor fi așa surprinse de materialismul criticului, dar el marchează cu siguranță un punct de reper în prezent.