În 144 de pagini autorul reușește să construiască o lume cu multe personaje, cu intrări și ieșiri din scenă abrupte și cu imagini ce răm n. Lumea din Dispariția e un spațiu evanescent, în care oamenii se fac nevăzuți, dar în urma cărora răm n lucrurile. Iar lucrurile sunt încărcate energetic. (…) Sunt subiectiv și egoist cu ceea ce voi spune mai departe, dar aș fi avut nevoie de mai mult. E o poveste care se construiește pagină cu pagină și c nd îți dai seama că mai sunt puține te panichezi. Heei, dar ce e aici? Mai vreau! Însă și acest artificiu este bine g ndit, căci la început vezi lumea satului cu timpul ei întins, molcom, iar la final totul o ia razna. Și te trezești spun nd că nu e drept. Așa m-am simțit și eu. Dar e plăcut să vrei mai mult. Înseamnă că scriitorul și-a atins scopul. A creat o stare în tine și te-a mișcat din lumea ta, arunc ndu-te într-un spațiu nefamiliar, dar pe care, pe alocuri, ți-l dorești, ca Bianca, unul dintre protagoniști.
