în Observator cultural, nr. 1093

(…) recentul roman al lui Cosmin Perţa, Dispariţia (Polirom), o reală desfătare pentru cititor (implicit în sensul tehnic al termenului). Ceea ce îl individualizează, la prima vedere, chiar şi între celelalte titluri ale autorului, este tocmai această grijă cvasi-didactică pentru receptor, prin frazele extrem de scurte şi acordarea unui spaţiu generos dialogurilor, prin elanul detectivistic al naraţiunii, care ştie să întreţină atenţia, chiar în detaliu (un personaj care anchetează cazul inexplicabilei dispariţii se răzgîndeşte şi se-ntoarce din drum de parcă ar fi Colombo), şi prin consolidarea echidistantă, aproape programatică, a fiecărei perspective cu privire la explicarea respectivei dispariţii: politică, bisericească, superstiţioasă, conspiraţionistă, onirică, sociologică. Iată un roman cu iz de documentar, de road-movie jurnalistic, echivalent totodată cu un întreg şi veritabil atelier de creative writing. Sub aspect meta-literar, se remarcă atenţia la declicul creator, la imagini sau asociaţii de idei puternice (precum aceea dintre un troler şi o rochie de mireasă prăfuită şi veche, ostentativ îmbrăcată de o femeie care păşeşte într-o casă pretins sinistră), ori metafore vizuale care să poată rămîne cu adevărat memorabile pe scena interioară (precum aceea a deschiderii eterne, cu care se-ncheie – provizoriu – romanul), la teoriile de avangardă, la ecologism, la transgresarea suprafeţelor de contact ale literaturii cu alte domenii conexe, la meditaţiile etice, precum acelea cu privire la filosofia jurnalismului autentic (…).