pe theblueshelf.com

Găsim în cartea lui Matei Vișniec o imensă galerie de personaje, intelectuali celebri (unii dintre ei deveniți personaje într-un muzeu imaginar, cel al idioților utili), dar și oameni simpli, țărani, trecuți prin războaie și prin ceea ce le-a urmat, tîrîți, la propriu aproape, prin noroiul deciziilor venite de la partid. Sunt oameni ale căror destine Matei Vișniec le descrie folosind adesea umorul (pentru că nu poți supraviețui unei ideologii absurde doar urmînd-o orbește; iar Matei Vișniec excelează aici în a oferi tragediei o doză de absurd, de umor, de hilaritate, atît de oportună în grotescul acelor vremuri). Îl veți regăsi în această carte pe Matei Vișniec dramaturgul. (…) Cartea te captivează prin uriașa panoramă a evenimentelor istorice, dar și prin acest joc al absurdului istoric (personajele sunt înghițite de malaxorul politic – Rinocerii lui Ionesco sunt o referință la care m-am tot gîndit). Există însă și latura autobiografică a romanului, cea care urmărește destinul personal, devenirea unui personaj, în sensul în care autorul creionează în detaliu portretul mamei sale, Minodora, – și nu doar al ei –, existînd aici un destin comun al familiei, urmărit de-a lungul etapelor dictate de politica vremii și a urmărilor acesteia.