Organizat la nivelul a trei cărți, romanul Omul din eprubetă poate fi asociat imediat cu genurile SF sau fantasy, însă, în subsidiar, acesta reprezintă mai mult decît o urmărire a destinului unui mormoloc aterizat de pe Andromeda pe Terra, într-o eprubetă din laboratorul savantului Brauner și al asistentei Beatrice. Descinderea amuzantă a embrionului pe Pămînt servește, fără doar și poate, abordării unor teme complexe precum rostul vieții, misterul creației și eforturile necontenite ale științei de a-l desluși, dar și raportul dintre trecut, prezent și viitor. Tonul satiric nu transformă însă incursiunea acestuia în cele pămîntești într-un demers deprimant, canalizat pe surprinderea tușelor lumii văzute, căci, dimpotrivă, omul din eprubetă este ancorat într-o comparație ilară între prezentul Terrei și necunoscutul incitant al Andromedei, aflate la mii de ani distanță, într-un viitor care a preluat trecutul și istoria noastră, dar și prezentul, depășind limitele proiecțiilor umane. Cu alte cuvinte, într-o grilă simbolică, Andromeda reprezintă o Terra a viitorului, populată însă de embrioni cu creier mobil, replici sănătoase și nemuritoare ale gînditorilor sau ale marilor genii. (…) Un roman savuros, așadar, care meditează asupra temelor metafizice, amenințate de progresul științific, dar care reușește să ajungă la cititor, în ciuda unor secvențe sau idei cu caracter repetitiv, care, deși nu ocupă o poziție centrală în înțelegerea mesajului textului, sunt reluate excesiv în economia romanului.
